Cazuri incheiate cu succes

Vezi toate
best deal recuperare
amenda poze ilegale

“Urban şi Asociaţii” ia atitudine în cazul airbag-urilor nefuncţionale

SURSA: Dezvaluiri.ro

Pe 24 iulie a.c., pe site-ul «Urban şi Asociaţii» au fost prezentate mai multe accidente rutiere grave, în care victimele au fost grav rănite din cauza faptului că airbag-urile nu se declanşaseră. Numitorul comun? Dacia Logan. Un articol de Andreea PAVEL Pe 23 iulie 2008 a avut loc un accident extrem de grav în zona Preciziei din Bucureşti. Soferul unei Dacii Logan a acordat prioritate unui Renault Megan, pentru a trece peste linia de tramvai, într-o intersecţie. Din cauză că şoferul care se afla în Megane nu s-a asigurat, acesta a fost lovit de tramvai, iar maşina a «zburat» practic, aterizând peste Dacia Logan, al cărei şofer tocmai acordase prioritate. Este lesne de închipuit impactul, dar, în acelaşi timp, deloc de înţeles de ce nici unul dintre airbag-urile Loganului nu s-au declanşat! Urmarea? Din fericire, şoferul ghinionist doar a văzut moartea cu ochii, dar din nefericire s-a «ales» cu mai multe contuzii la coloana vertebrală. Culmea e că la maşina care aterizase pe Logan, produsă de acelaşi concern Renault, airbag-urile au funcţionat, dar la Dacie… .